Toate definitiile

SPERÁNȚĂ, speranțe, s. f. Sentiment de încredere în rezolvarea favorabilă a unei acțiuni, în realizarea unei dorințe; nădejde, sperare. ◊ Expr. În speranța că... = nădăjduind că..., având încredere că... ♦ Încredere în viitorul, în reușita cuiva. ♦ Persoană tânără și talentată ori capabilă, de la care se așteaptă realizări mari. – Din it. speranza.

SPERÁNŢĂ s. 1. nădejde, (înv.) răbdare, sperare, upovăinţă. (Toată ~ mea e în tine.) 2. (înv.) sperare. (X e ~ noastră.) 3. credinţă, nădejde, (rar) nădăjduire, (înv.) nădăjduinţă. (Nu şi-a pierdut ~ în mai bine.)

Speranţă ≠ decepţie, deznădejde, disperare

SPERÁNȚĂ s.f. Nădejde. ♦ (Fam.) Persoană capabilă, de la care se așteaptă mult în viitor. [< it. speranza].

SPERÁNȚĂ s. f. 1. nădejde. ◊ încredere în viitor, în reușita cuiva. 2. (fam.) om capabil, de la care se așteaptă mult în viitor. (< it. speranza)

speránță s. f., g.-d. art. speránței; pl. speránțe