Toate definitiile

SPULBERÁ, spúlber, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ridica în vârtej și a (se) duce departe (împrăștiindu-se); a (se) risipi, a (se) împrăștia. 2. Fig. A (se) nimici, a (se) distruge. – Lat. *expulverare.

SPULBERÁ vb. 1. a împrăştia, a risipi, (pop.) a zburătăci. (Vântul ~ frunzele.) 2. a viscoli. (Vântul ~ zăpada.) 3. a (se) destrăma, a (se) împrăştia, a (se) risipi, (Olt.) a (se) vărzui, (înv.) a (se) răşchira, (pop. fig.) a (se) răzbuna. (După ploaie, norii s-au ~.) 4. a împrăştia, a risipi, a vântura, (înv.) a spârcui. (A-i ~ pe duşmani în cele patru zări.) 5. a îndepărta, a risipi. (I-a ~ toată temerea.)

SPULBERÁ vb. v. distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, supăra, zdrobi, zvânta.

spulberá (-r, át), vb. – 1. A ridica praful. – 2. A risipi, a dispersa, a împrăștia. – 3. A dezagrega, a desface, a îndepărta. – 4. (Trans.) A se indigna. – Mr. spulbir(are). Lat. *expŭlverāre (Pușcariu 1631; Candrea-Dens., 1457; REW 6842), cf. it. spolverare. – Der. spulber, s. n. (dispersie, dispariție), postverbal folosit artificial în literatură; spulberat, adj. (împrăștiat, risipit; s. m., cap-de-mort, hîrcă), la care, sensul al doilea pare un calc din fr. dissipé; spulberatic (var. spulberatec, înv. spulberos), adj. (inconstant, nestatornic, ușuratic; ușor); spulberătură, s. f. (cantitate de praf, zăpadă, pleavă etc., care se ridică în vînt; plantă, Teucrium chamaedrys). – Cf. pulbere.

spulberá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúlberă