Toate definitiile

SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin viu grai un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.

SPÚNE vb. 1. a vorbi, a zice, (pop.) a cuvânta, a glăsui, a grăi, (înv.) a vorovi. (~-i înainte, nu te sfii!) 2. a rosti, a vorbi, a zice, (pop.) a cuvânta, a glăsui, a grăi, (înv.) a glăsi, (depr.) a debita. (~ numai prostii.) 3. v. arăta. 4. v. afirma. 5. v. zice. 6. a face, a zice. (El ~: – Nu vreau!) 7. v. transmite. 8. v. povesti. 9. v. destăinui. 10. v. recita. 11. v. susţine. 12. a se afirma, a se auzi, a se şopti, a se vorbi, a se zice, a se zvoni, (înv. şi reg.) a (se) suna, (reg.) a se slomni. (Se ~ că a plecat.) 13. v. scoate. 14. v. pronunţa. 15. v. supranumi. 16. v. numi. 17. a susţine. (Ce ~ savantul în această carte?) 18. v. presupune. 19. v. conţine. 20. v. semnifica. 21. v. denunţa. 22. v. porunci. 23. v. obiecta.

SPÚNE vb. v. apărea, arăta, chema, citi, cânta, evoca, executa, indica, interpreta, intona, ivi, înfăţişa, numi, parcurge, predica, prezenta, propaga, propovădui, răspândi, veni.

A spune ≠ a tăcea

spúne (-n, -us), vb. – 1. (Înv.) A expune, a exprima, a indica. – 2. A zice. – 3. A povesti, a nara, a recita. – 4. A acuza, a reclama, a denunța. – Mr. (a)spun(ere), spuș, spus; megl. spun(iri), spuș, spus; istr. spur, spus. Lat. exponĕre (Pușcariu 1636; Candrea-Dens., 1467; REW 3054; Popinceanu, ZRPh., LXIX, 236-66), cf. it. esporre, prov. esponer (calabr. spunere), v. fr. espondre, sp. exponer, port. expôr, alb. špuń „a învăța, a instrui” (Meyer 415; Philippide, II, 641). Uz general (ALR, I, 107). – Der. spus, adj. (zis); nespus, adj. (inexprimabil; adv., nemaipomenit, extraordinar); spusă, s. f. (zisă).

spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus