Toate definitiile
STABÍL, -Ă, stabili, -e, adj. 1. Care este bine așezat sau fixat, care nu se răstoarnă, care nu se clatină; trainic, solid. 2. Care nu se schimbă, care nu fluctuează; statornic; ferm. ♦ (Despre substanțe) Care nu se descompune de la sine; care nu poate fi descompus (decât cu greu) într-o reacție. ♦ (Despre populații) Care locuiește permanent în același loc. – Din lat. stabilis.
STABÍL adj. 1. v. fix. 2. fix, permanent, statornic. (O aşezare ~.) 3. fixat, sedentar, statornic, (înv.) aşezător, stătător. (Populaţii ~.) 4. statornic, (pop.) vătraş. (Ţigani ~.) 5. v. consecvent. 6. v. du-rabil.
Stabil ≠ fluctuant, instabil, mobil, neconstant, schimbător, variabil, nestabil
STABÍL, -Ă adj. 1. Trainic, bine așezat, solid. ♦ (Chim.; despre substanțe) Care nu se descompune de la sine. 2. Statornic. ♦ Durabil, permanent. 3. (Despre populații) Care locuiește permanent în același loc. [Cf. lat. stabilis, it. stabile].
STABÍL, -Ă adj. 1. trainic, bine așezat, solid. ◊ (despre substanțe) care nu se descompune de la sine. 2. statornic. ◊ durabil, permanent. 3. (despre populații) care locuiește permanent în același loc. (< lat. stabilis, it. stabile)