Toate definitiile
STOBÓR, (1) stobori, s. m., (2) stoboruri, s. n. (Reg.) 1. S. m. Fiecare dintre parii sau dintre scândurile înguste (cu vârful ascuțit) din care se fac gardurile: ulucă. 2. S. n. Împrejmuire de uluci; gard, zăplaz. – Din bg., scr. stobor.
STOBÓR s. v. cimitir, colac, gard, ghizd, împrejmuire, îngrăditură, margine, ocol, ulucă.
stobór1 (ulucă) (înv., reg.) s. m., pl. stobóri
stobór2 (gard) (înv., pop.) s. n., pl. stobóruri
STOBÓR, (1) stobori, s. m., (2) stoboruri, s. n. (Reg.) 1. S. m. Fiecare dintre parii sau dintre scândurile înguste (cu vârful ascuțit) din care se fac gardurile: ulucă. 2. S. n. Împrejmuire de uluci; gard, zăplaz. – Din bg., scr. stobor.
STOBÓR s. v. cimitir, colac, gard, ghizd, împrejmuire, îngrăditură, margine, ocol, ulucă.
stobór (stoboruri), s. n. – 1. Gard, ulucă. – 2. Ulucă, par, scîndură de gard. – Var. stobol. Sl. stoborŭ „coloană” (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 369; Conev 80). – Der. stoborî, vb. (a împrejmui cu gard). În Trans.
STOBÓR1 s. n. (Olt.) Adunare (3), reuniune. (din zbor2, prin confuzie cu stobor2 = zăplaz, ulucă)
STOBÓR2, stobóruri, s. n. (Trans.) 1. Ulucă, zăplaz. 2. Teren îngrădit cu uluci. (din sl. stoborŭ = coloană)