Toate definitiile
STRÍGĂT, strigăte, s. n. 1. Cuvânt, șir de sunete emise de cineva cu voce ridicată; țipăt, strigare. ♦ Invocare. 2. Anunțare, semnalizare (cu voce puternică); comandă. 3. Sunet, șir de sunete sau zgomot caracteristic scos de un animal sau de o pasăre. 4. Zgomot, larmă de voci; vociferare. ♦ Exclamație de protest. 5. Chemare cu voce tare (cu rostirea numelui celui chemat). 6. Strigătură. – Striga + suf. -ăt.
STRÍGĂT s. 1. ţipăt, urlet, zbieret, (înv.) chemare, vreavă. (Încetează cu ~ ele!) 2. răcnet, ţipăt, urlet, zbierătură, zbieret, (rar) strigare, strigătură, ţipătură, (înv. şi reg.) răcnitură. (~ de durere; ce sânt ~ele astea?) 3. v. chiot. 4. v. exclamaţie.
STRÍGĂT s. v. chiuit, chiuitură, strigătură.
Strigăt ≠ şoaptă, tăcere
STRIGÁT s. n. 1. Faptul de a striga. ◊ Strigatul catalogului = apelul nominal al elevilor, studenților etc. 2. Rostire de strigături la jocurile țărănești. – V. striga.
strigát s. n.