Toate definitiile

STRĂBÚN, -Ă, străbuni, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. Strămoșesc; străvechi. 2. S. m. și f. Tatăl ori mama bunicului sau al bunicii, în raport cu strănepoții lor; străbunic (1), răzbunic, strămoș (2). 3. S. m. și f. Strămoș (1). – Stră- + bun.

STRĂBÚN adj., s. 1. adj. părintesc, strămoşesc, (înv.) străbunesc. (Să ne apărăm moşia ~.) 2. s. pl. părinţi (pl.), strămoşi (pl.). (Datină rămasă de la ~.) 3. s. străbunic, strămoş, (înv.) protopă-rinte. (E un ~ de-al meu.) 4. adj. străvechi, (înv.) străbunesc. (Datină ~.)

străbún adj. m., s. m., pl. străbúni; adj. f., s. f. străbúnă, pl. străbúne