Toate definitiile
ȘÚBER, șubere, s. n. 1. (Tehn.) Dispozitiv cu care se reglează închiderea sau deschiderea unui orificiu de trecere pentru lichide sau gaze. 2. (Min.) Dispozitiv în formă de pâlnie, prevăzut cu un organ de reglare, montat la capătul inferior al unui rostogol, prin care alunecă materialul care se încarcă în vagonete. – Din germ. Schieber.
ŞÚBER s. (TEHN.) registru, sertar, ventil. (~ la o conductă.)
ŞÚBER s. v. cămin, coş, horn.
ȘÚBER s.n. 1. (Mine) Dispozitiv în formă de pâlnie pentru încărcarea vagonetelor. 2. (Tehn.) Obturator pentru reglarea tirajului la căldările de abur și la cuptoare. [< germ. Schieber].
ȘÚBER s. n. piesă mobilă în formă de placă, cu mișcare de translație ghidată, la închiderea parțială sau completă a unui orificiu ori canal prin care se scurge un fluid, un material granulat etc. (< germ. Schieber)
SÚBER s. n. (Bot.) Țesut de apărare care se formează la suprafața organelor plantelor (de obicei în scoarța tulpinilor, a rădăcinilor și a tuberculilor), unde epiderma e înlocuită cu celule a căror membrană se află impregnată cu suberină. – Din lat., fr. suber.
SÚBER s. v. plută.
SÚBER s.n. (Bot.) Țesut vegetal format din celule moarte, constituentul principal al scoarței; plută. [< fr., lat. suber].
SÚBER s. n. țesut vegetal din celule moarte, constituentul principal al scoarței; plută. (< fr., lat. suber)
súber s. n.