Toate definitiile

SUBȚIÁ, subțiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai subțire (I 1). ◊ Expr. (Tranz.) A-și subția buzele (sau gura) = a-și strânge buzele, făcându-le să pară mai subțiri, mai mici; a vorbi din vârful buzelor. ♦ Tranz. (Despre îmbrăcăminte) A face ca cel care o poartă să pară mai zvelt, mai slab. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos să fie mai puțin concentrat, mai puțin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul să aibă un timbru mai subțire, mai înalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni și despre însușirile sau manifestările lor; (adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ți-a] – Lat. subtiliare.

SUBŢIÁ vb. 1. (reg.) a (se) subţira. (A ~ un obiect, un fâr.) 2. a se alungi. (Se ~ la un capăt.) 3. v. dilua. 4. a ascuţi, a piţigăia, (reg.) a piţigărni. (Îşi ~ glasul.)

SUBŢIA vb. v. civiliza, cultiva, gâtui, îngusta, rafina, rarefia, stila, strâmta, sugruma.

A (se) subţia ≠ a (se) îngroşa

subțiá (-iéz, -át), vb. – 1. A face subțire, a slăbi, a se trage. – 2. A cizela, a rafina. – 3. A dilua, a face mai deschisă o culoare. – Var. supția. Lat. subtῑlĭāre (Densusianu, Hlr., 166; Pușcariu 1669; REW 8398), cf. it. sottigliare. Cf. subțire.

subțiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 subțiáză, 1 pl. subțiém (-ți-em); conj. prez. 3 să subțiéze; ger. subțiínd (-ți-ind)