Toate definitiile

SUPLETÍV, -Ă, supletivi, -e, adj. 1. (Despre forme gramaticale) Care completează, care întregește ansamblul formelor flexionare ale unui cuvânt. 2. (Despre o normă legală) Care se aplică în măsura în care părțile nu stabilesc altfel prin actele juridice pe care le încheie; facultativ. – Din fr. supplétif.

SUPLETÍV adj. (JUR.) facultativ. (O normă legală ~.)

SUPLETÍV, -Ă adj. (Despre forme gramaticale) Care completează schema flexionară a unui cuvânt. [< fr. supplétif, cf. lat. suppletus].

SUPLETÍV, -Ă adj. 1. (despre forme gramaticale) care completează schema flexionară a unui cuvânt. 2. (despre o normă legală) care se aplică în măsura în care părțile nu convin altfel, prin actele juridice pe care le încheie; interpretativ, facultativ. (< fr. supplétif)

supletív (su-ple-) adj. m., pl. supletívi; f. supletívă, pl. supletíve