Toate definitiile

SÂMBURE, sâmburi, s. m. 1. Parte din interiorul unor fructe, cu învelișul lemnos, care conține sămânța; p. restr. partea moale a seminței, care conține substanța germinativă. ♦ (Impr.) Sămânță. 2. Fig. Parte centrală, fundamentală, esențială a unui lucru, a unei acțiuni; miez, inimă, nucleu; p. ext. germen. ♦ (Concr.) Grup restrâns de oameni care acționează în mod organizat și care formează nucleul unei grupări mai mari. ♦ Fig. Esență, idee esențială. 3. Fig. Părticică, fărâmă. [Var.: (rar) sâmbur s. m.] – Cf. alb. sumbull, thumbull.

SÂMBURE s. (BOT.) sămânţă. (~ de dovleac.)

SÂMBURE s. v. embrion, esenţă, fond, izvor, început, materie, miez, nucleu, obârşie, origine, provenienţă, sursă.

sấmbure s. m., art. sấmburele; pl. sấmburi

sî́mbure și súmbure m. (alb. thúmbulă, nasture. Cp. cu vĭezure). Sămînță de rozacee (caisă, persică, prună, cireașă) ș. a.: sîmburiĭ de caise îs dulcĭ, ceĭ de zarzăre amarĭ. Învălișu dur al acesteĭ sămînțe: a călca pe sîmburĭ de măsline (V. sămînță). Fig. Grupare închegată care formează începutu (nucleŭ, mez): sîmburele uneĭ societățĭ. – Forma su- în Mold. Munt.

sîmbure (-ri), s. m. – 1. Sămînță moale, nucleu, partea moale a fructelor cu coajă tare. – 2. Miez, sămînță, partea moale a fructelor cărnoase. – 3. Centru, parte interioară. – 4. Nucleu, element primordial. – 5. Nucleu de cometă. – Var. simbure, sumbure. Mr. sîmbură. Lat. sumbola, symbola, din gr. συμβολή. Sensul curent al gr. σύμβολον era cel de „emblemă, semn distinctiv” și se aplică la obiectul a cărui posesie permitea identificarea purtătorului. Un astfel de obiect era jumătatea unei oale sau fruct cu coaja dură, a cărui unire cu cealaltă jumătate permitea judecarea autenticității sale (cum se face cu contramărcile); și de aici συμβολή „apropiere” și σύμβολον „semnul care permite recunoașterea”. Se poate presupune că sensul s-a extins de la ideea de „jumătate de fruct”, la cea de „sîmbure, nucleu, partea moale din mijloc” a fructului. Celelalte explicații sînt insuficiente: de la un cuvînt dacic (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 309), din sl. zrŭno (Cihac, II, 344); de la un tracic *sumbula (Pascu, I, 191); din alb. thumbuljë (Philippide, II, 733; P. Papahagi, Jb., XII, 546; Tiktin; cf. Rosetti, II, 122), din lat. sabulum (P. Papahagi, Dunărea, II, 79); anterior indoeurop. (Lahovary 341). Der. sîmburar, s. m. (pasăre conirostră, Cocothraustes vulgaris); sîmburos, adj. (cu mult sîmbure).