Toate definitiile

SĂCULÉȚ, săculețe, s. n. Diminutiv al lui sac; săculeț, săcușor. ♦ Sedilă². – Sac + suf. -uleț.

SĂCULÉŢ s. 1. săcuşor, (franţuzism) saşeu, (înv. şi reg.) săculteţ, (reg.) săcăteu, săcui, săcuieţ, săculteaţă, săcuţ, tăbeică, tăbâltoc, (prin Ban.) bătăcui, (prin Olt. şi Transilv.) săcotei, (prin Munt. şi Olt.) săculete, (prin Mold. şi Bucov.) tăbuieţ, tăfâlcă, (Mold.) ţoşcă. (Un sac mic sau un ~.) 2. traistă, (reg.) jacă. (~ cu merinde.) 3. sedilă, (reg.) sac, săcui, săcuieţ, săculete, scurgătoare, zăgârnă. (~ pentru scurs brânza.)

SĂCULÉŢ s. v. scrot.

săculéț s. n., pl. săculéțe

săculéț n., pl. e (d. sac. D. rom. vine ngr. sakkulltsa). Sac mic saŭ pungă maĭ mare. – În est săcultéț, n., pl. e și teáță, f., pl. -tețe.