Toate definitiile
SĂLÁȘ, sălașe, s. n. (Pop.) 1. Adăpost unde cineva capătă temporar găzduire. 2. Construcție rudimentară făcută în câmp și folosită ca adăpost temporar pentru oameni și animale. 3. Locuință, casă. ♦ Staul, grajd. ♦ Culcuș. 4. Așezare omenească. ♦ Locuitorii acestei așezări. 5. Mică așezare de țigani (nomazi); grup de familii de țigani (nomazi) sub conducerea unui vătaf. [Pl. și: sălașuri] – Din magh. szállás.
SĂLÁŞ s. 1. v. găzduire. 2. v. locuinţă. 3. v. şatră. 4. v. adăpost. 5. v. vizuină.
SĂLÁŞ s. v. acaret, aşternut, campament, cătun, cort, coşciug, culcuş, dependinţă, grajd, lagăr, pat, placentă, reşedinţă, sat, sediu, sicriu, staul, stână, tabără, târlă.
săláș (pop.) s. n., pl. săláșe
săláș n., pl. e și urĭ (ung. szállás, gazdă, locuință, cătun; sîrb. rut. ceh. salaš, rus. šalaš). Rar. Azĭ. Locuință, sediŭ, domiciliu: aicĭ e sălașu meŭ. A da sălaș, a găzdui, a adăposti. Grup de familiĭ de Țiganĭ (10-15) robĭ odinioară. Trans. Pop. Secriŭ.
SĂLÁȘ, sălașe, s. n. (Pop.) 1. Adăpost unde cineva capătă temporar găzduire. 2. Construcție rudimentară făcută în câmp și folosită ca adăpost temporar pentru oameni și animale. 3. Locuință, casă. ♦ Staul, grajd. ♦ Culcuș. 4. Așezare omenească. ♦ Locuitorii acestei așezări. 5. Mică așezare de țigani (nomazi); grup de familii de țigani (nomazi) sub conducerea unui vătaf. [Pl. și: sălașuri] – Din magh. szállás.
SĂLÁŞ s. 1. v. găzduire. 2. v. locuinţă. 3. v. şatră. 4. v. adăpost. 5. v. vizuină.
SĂLÁŞ s. v. acaret, aşternut, campament, cătun, cort, coşciug, culcuş, dependinţă, grajd, lagăr, pat, placentă, reşedinţă, sat, sediu, sicriu, staul, stână, tabără, târlă.
săláș (-șuri), s. n. – 1. Locuință, locaș, casă. – 2. Adăpost, refugiu. – 3. (Trans. de N.) Sicriu. – 4. Grup de familii de țigani robi, format pînă la 15 capi de familii care aparțineau aceluiași proprietar. – Var. Mold. salaș. Mag. szállás (Miklosich, Fremdw., 124; Cihac, II, 524; Gáldi, Dict., 96), cf. sb. salaš „cătun”, pol. szalasz, rus. šalaš. – Der. sălășlui, vb. (a găzdui, a adăposti; a se aciua; a locui, a trăi); sălășluință, s. f. (sălaș, domiciliu); sălășitoare, s. f. (Trans., osul-iepurelui, Onosis spinosa).
SĂLÁȘ, sălașe, s. n. (Pop) 1. Adăpost unde cineva capătă temporar găzduire. 2. Construcție rudimentară făcută în câmp și folosită ca adăpost temporar pentru oameni și animale. 3. Locuință, casă. ♦ Staul, grajd. ♦ Culcuș. 4. Așezare omenească. ♦ Locuitorii acestei așezări. 5. Mică așezare de țigani (nomazi); grup de familii de țigani (nomazi) sub conducerea unui vătaf. [Pl. și sălașuri] – Din magh. szállás.