Toate definitiile
SÁPĂ1, sape, s. f. 1. Unealtă agricolă pentru săpat și prășit, alcătuită dintr-o lamă de oțel plană sau puțin concavă, fixată aproape perpendicular într-o coadă de lemn. ♦ Sapă rotativă = mașină agricolă (cu tracțiune animală) care sfărâmă, cu ajutorul unor discuri stelate, crusta formată la suprafața pământului înainte de răsăritul plantelor. ◊ Expr. A ajunge (sau a se vedea, a aduce, a lăsa etc.) la (sau în) sapă de lemn = a (se) ruina. 2. Dispozitiv care constituie extremitatea inferioară a garniturii de foraj, cu ajutorul căruia se sapă gaura de sondă. 3. Piesă metalică de la partea posterioară a afetului unui tun, care se înfige în pământ la tragere, servind astfel la fixarea tunului. 4. Fiecare dintre cei patru căpriori de la colțurile unei case țărănești. – Lat. sappa.
SÁPĂ2 s. f. (Pop.) Faptul de a săpa. – Din săpa (derivat regresiv).
SÁPĂ3, sape, s. f. (La cai sau, mai rar, la alte animale) Crupă. – Cf. scr. sapi.
SÁPĂ s. 1. (Transilv.) târşiţă. (Şi-a cumpărat o ~ nouă.) 2. v. prăşit. 3. (IND.) trepan. (Un tip de ~ folosită în exploatările petroliere.)
SÁPĂ s. v. crupă.
SÁPĂ s. v. brăzdar, cazma, fier lat, ghionoi, hârleţ, rariţă, săpăligă.
sápă (sápe), s. f. – Crupă. Sb., slov. sapi (Cihac, II, 284), cf. tc. sap (Șeineanu, II, 314).
sápă (sápe), s. f. – 1. Unealtă agricolă. – 2. Prașilă, prășire. – Mr., megl. sapă, istr. sope. Lat. vulg. sappa (Roensch, ZRPh., I, 414; Densusianu, Hlr., 197; Pușcariu 1512; Candrea, Elemente, 404; REW 9599), cf. it. zappa, fr. sape, sp. zapa, ngr. τσάπα (Cihac, II, 694), tc. capa (Popescu-Ciocănel 41). – Der. săpa, vb. (a prăși, a lucra cu sapa; a excava, a scobi, a scrijeli; a roade, a mînca; a găuri, a sfredeli), mr., megl. sap, poate direct din lat. vulg. sappāre (Pușcariu 1511; Tiktin); săpăcios, adj. (care se năruie, sfărîmicios); săpător, s. m. (muncitor cu sapa; soldat care sapă tranșee; sculptor, tăietor); săpătură, s. f. (prășire, muncă cu sapa; groapă, adîncitură; tăietură, sculptură); săpoi, s. n. (sapă mare, tîrnăcop); săpăligă, s. f. (sapă mică, greblă). Din rom. provin rut. sapa, s., sapaty, vb., sapanie, s., obsapaty, vb. (Miklosich, Wander., 18; Candrea, Elemente, 404), mag. szápoly, s., szápaly, s., și probabil alb. sëpatë „topor”.
2) sápă f., pl. e și săpĭ (turc. sap, mîner, coadă, sîrb. sape, sapĭ f., pl. crupă). Munt. Crupă, partea care rămîne între șa și coada de cal. Fie-care din cele patru lemne care formează muchile acoperemîntuluĭ.
1) sápă f., pl. e și săpĭ (lat. sappa, it. zappa, fr. sape, sp. zapa. D. rom. vine rut. sapa. V. țapină). O unealtă de fer lată ca o semilună fixată perpendicular pe o coadă lungă lungă de vre-un metru și jumătate și întrebuințată la scurmat pămîntu în agricultură. Lovitură de sapă, lucrare cu sapa: a da o sapă păpușoiuluĭ (a-l prășĭ). Muncă cu sapa, prașilă: mă duc la sapă. A ajunge în sapă de lemn, a ajunge la mare sărăcie. Sapa și lopata, nici o speranță, n’a maĭ rămas de cît mormîntu (pin aluzie la sapă [= hîrleț], care face groapa, și lopată [= hîrleț]), care aruncă înapoĭ pămîntu peste mort: de-acuma, sapa și lopata !
sápă1 (unealtă) s. f., g.-d. art. sápei; pl. sápe
sápă2 (săpat) (pop.) s. f., g.-d. art. sápei
sápă3 (crupa calului) (înv. pop.) s. f., g.-d. art. sápei; pl. sápe
ȘÁPĂ, șape, s. f. Strat (de bitum, de asfalt etc.) care se așterne pe suprafața unui element de construcție pentru a-l impermeabiliza. – Din fr. chape.
ȘÁPĂ s.f. Strat (de bitum, de asfalt etc.) care se toarnă pe suprafața unui element de construcție pentru a-l impermeabiliza. [< fr. chape].
ȘÁPĂ s. f. 1. strat superficial de bitum, de asfalt etc. destinat a impermeabiliza un element de construcție. 2. (metal.) învelitoare în care se fixează formele în turnătorie. (< fr. chape)
șápă s. f., g.-d. art. șápei; pl. șápe
SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a ruina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare.
SĂPÁ vb. 1. v. excava. 2. v. prăşi. 3. v. roade. 4. v. eroda. 5. v. sculpta. 6. a imprima, a întipări. (Vremea a ~ brazde adânci pe fruntea lui.)
SĂPÁ vb. v. fixa, rămâne, scormoni, scurma, submina, uzurpa.
sap, a săpá v. tr. (lat. *sappare, d. sappa, sapă; it. zappare, fr. saper. D. rum. vine rut. sapáti, a săpa. – Pers. I și II sing. sap, sapĭ, în vest și săp., săpĭ, în est). Scurm pămîntu cu sapa saŭ cu alt-ceva, fac groape saŭ șanț cu hîrlețu: a săpa pămîntu la rădăcina unuĭ copac, a săpa o groapă, un puț. Gravez, zgîrîi adînc: a săpa un cuvînt pe peatră. Fig. Uneltesc peirea: dușmaniĭ l-aŭ săpat. (Asta nu e galicizm !). Prov. Cine sapă groapa altuĭa, cade singur într’însa, cine pregătește altuĭa rău, luĭ singur și-l pregătește.
săpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sap, 2 sg. sapi, 3 sápă; conj. prez. 3 să sápe
săp V. sap.