Toate definitiile

sărmán (sărmáni), s. m. – 1. Sărac, proletar, amărît. – 2. Orfan. – Var. înv. săriman, sîrman, suruman, Mold. sîr(u)man, siriman, suriman, Trans. sără(i)man. Sl. siromachŭ ‹ gr. χειρομάχος (Cihac, II, 326; Giurescu, R. Istorică, XIII, 23-43), cf. bg., sb., cr. siromah, cu schimb de suf. -man. – Der. sărmănesc, adj. (înv., de sărman); sărmănie, s. f. (înv., sărăcie). – Cf. siromah.

SĂRMÁN, -Ă, sărmani, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Sărac (1). 2. (Înv. și reg.) Orfan. 3. (Adesea substantivat; exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, nenorocit, sărac (7). [Var.: (reg.) sărimán, -ă, sirimán, -ă, sirmán, -ă adj.] – Din bg., scr. siromah, cu schimbare de suf.

SĂRMÁN adj. v. bastard, natural, nelegitim.

SĂRMÁN adj., s. 1. adj., s. v. sărac. 2. adj. v. biet.

SĂRMÁN adj., s. v. orfan.

Sărman ≠ avut, bogat, bogătaş

sărmán adj. m., pl. sărmáni; f. sărmánă, pl. sărmáne

sărmán, -ă adj. (din maĭ vechĭu sîrman, sirman, siriman, pin schimbare de sufix d. vsl. bg. sîrb. siromah, sărac, d. vsl. sarakŭ, sărac). Sărac, fără banĭ: un om sărman. Sărac, bĭet, demn de milă saŭ de ĭubire: Sărmanu om ! Vaĭ de capu tăŭ, sărmane ! Vechĭ. Azĭ vest. Orfan: sărman de tată. – Vechĭ și suruman (Mold., Trans.), sărăĭman (Mold.), siruman, sărăman, săriman, suriman și (Trans.) săliman. Greșit scris azĭ serman.

SÂRMÁN, -Ă adj. v. sărman.

sîrmán, V. sărman.

Definitii sărman
Sinonime sărman
Antonime sărman