Toate definitiile

TALÁNGĂ, tălăngi, s. f. Clopot care se atârnă la gâtul vitelor și al oilor; balangă; sunetul produs de un astfel de clopot. [Var.: taláncă s. f.] – Cf. balangă.

TALÁNGĂ s. balangă, clopot, (Mold., Transilv. şi Maram.) ţingălău, (Transilv.) ţoangă. (~ atârnată de gâtul vitelor.)

talángă (-ắngi), s. f. – Balangă, clopoțel. – Var. talancă. Creație expresivă, cf. bălăngăni, tilincă. Uneori se folosește ca interj., talang, pentru a imita sunetul tălăngii. – Der. tălăngi (var. tălăngăni, tălăncăni), vb. (a agita, a bate talanga).

talángă și -ncă f., pl. e și tălăngĭ, -ncĭ (ca și balangă, dalangă. V. telincă și tilincă). Un fel de clopot supțire [!] care sună dogit și care se atîrnă de gîtu vitelor ca să le auzĭ cînd se rătăcesc pin [!] pădure. – Și teleancă, pl. encĭ (Mold. sud), și telincă (Mold.). V. acĭoaĭe, harang, izvon.

talángă s. f., g.-d. art. tălắngii; pl. tălắngi