Toate definitiile

TÉICĂ, teici, s. f. 1. Cutie mobilă (de lemn) în care cad grăunțele din coșul morii înainte de a trece între pietre. 2. Jgheab din care beau sau mănâncă vitele și păsările. 3. (Reg.) Mic vas de lemn legat de o prăjină, cu care se scoate apă dintr-un puț. [Var.: téucă s. f.] – Et. nec.

TÉICĂ s. (TEHN.) (pop.) scuturătoare, (reg.) copăiţă, covăţică, pârpăriţă, postăviţă, scafă, scoculeţ, tigăiţă, titirez, (prin Olt.) tigaie. (~ la coşul morii.)

TÉICĂ s. v. adăpătoare, jgheab, mătuşă, tanti, troacă, uluc.

téĭcă f., pl. ĭ (cp. cu turc. tekne, teĭcă; sîrb. tekne, ung. teknö. Cp. și cu germ. teich, ĭaz). Covată mișcătoare în care curg grăunțele din coș în ainte [!] de a cădea între petrele [!] moriĭ. Troacă (maĭ ales scobită), covată de adăpat vitele. Căuș în care e înfiptă o prăjină și cu care se scoate apă dintr´o fîntînă. – Și teŭcă (Mold.).

téică s. f., g.-d. art. téicii; pl. teici

troácă (oa dift.) f., pl. e (d. troc 1). Covată, albie, copaĭe, postavă (scobită dintr´un trunchĭ orĭ făcută din scîndurĭ) p. diferite uzurĭ (de plămădit, de dat mîncare saŭ apă vitelor ș. a.). Carapace, țest: broască cu troacă. Serbia. Tivdă de ținut apă. – În nord și treŭcă, pl. ĭ (germ. dial. trucke = truhe, sipet, mlat. trucca, d. lat. truncus, trunchĭ) în sud și teĭcă, pl. ĭ. V. crep 1.