Toate definitiile

TEMEINICÍE s. f. 1. Însușire a ceea ce este temeinic; soliditate, tărie, trăinicie; statornicie. ◊ Loc. adv. Cu temeinicie = temeinic, serios. 2. Însușire a hotărârii unui organ de jurisdicție de a reflecta realitatea obiectivă a faptelor care concură pentru soluționarea unui litigiu. – Temeinic + suf. -ie.

TEMEINICÍE s. 1. seriozitate, soliditate, tărie. (~ obiecţiei, argumentării sale.) 2. v. maturitate. 3. v. justeţe.

temeĭnicíe f. (d. temeĭnic). Calitatea de a fi temeĭnic.

temeinicíe s. f., art. temeinicía, g.-d. temeinicíi, art. temeinicíei