Toate definitiile

TEMENEÁ, temenele, s. f. Salut făcut după obiceiul musulman, printr-o plecăciune; ploconeală, închinăciune. ◊ Expr. A face temenele = a fi exagerat de politicos, a fi slugarnic, a se ploconi. – Din tc. temenna(h).

TEMENEÁ s. v. reverenţă.

temeneá (-éle), s. f. – Ploconeală, reverență. – Var. înv. temena. Mr. timinee, megl. timinà. Tc. temenna (Șeineanu, II, 355; Ronzevalle 67); cf. ngr. τεμενᾶς, alb., bg. sb. temena. – Der. temeni, vb. refl. (a face temenele, a se ploconi).

temeneá f., pl. ele (din maĭ vechĭu temená, turc. [d. ar.] temenna, urare, salutare). Închinăcĭune (salutare) după obiceĭu musulman (cu capu plecat și cu mîna dreaptă lăsată´n jos, apoĭ dusă la buze și apoĭ la frunte).

temeneá s. f., art. temeneáua, g.-d. art. temenélei; pl. temenéle, art. temenélele