Toate definitiile

TENCUÍ, tencuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un zid sau un tavan cu tencuială. – Din ucr. tyn'kuvaty.

TENCUÍ vb. (CONSTR.) (reg.) a malterezi, (Ban.) a drişcui, (Transilv. şi Ban.) a măltări, (Maram.) a măltărui, (Transilv.) a văcăli. (A ~ un perete.)

TENCUÍ vb. v. lipi, murui, spoi, vărui.

tencuí (-uésc, -ít), vb. – A acoperi zidul cu un strat de mortar. – Var. înv. tincui. Germ. tünchen „a albi” prin intermediul pol. tynkowac (Cihac, II, 407; Tiktin). – Der. tencuială, s. f. (strat de mortar); tencuitor, s. m. (meseriaș care tencuiește).

tencuĭésc v. tr. (rut. tinkuvati, pol. tynkowač, d. germ. tünchen, a vărui, tünche, spoĭală, care vine d. lat. túnica, cămașă). Acoper [!] un zid cu un strat de tencuĭală. V. văruĭesc, spoĭesc, sclivisesc, muruĭesc.

tencuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tencuiésc, imperf. 3 sg. tencuiá; conj. prez. 3 să tencuiáscă