Toate definitiile

TERÁSĂ¹, terase, s. f. 1. Construcție deschisă, anexă a unei clădiri, așezată la nivelul parterului, al unui etaj sau pe acoperiș (servind ca loc de odihnă sau de agrement). ♦ Suprafață plană amenajată pe o ridicătură de teren, în parcuri sau în grădini. ♦ Porțiuni de trotuar în fața unei cafenele sau a unui restaurant, unde sunt așezate mese pentru consumatori. 2. Formă de relief cu aspect de treaptă, provenită din ridicarea scoarței pământului sau ca rezultat al eroziunii apelor în lungul unei ape curgătoare. – Din fr. terrasse.

TERÁSĂ² s. f. v. teraz.

TERÁSĂ s. (GEOGR.) terasă aluvială = terasă de acumulare; terasă de acumulare v. terasă aluvială.

TERÁSĂ s.f. 1. Construcție deschisă, anexă la o clădire (la parter sau la etaj), folosită pentru odihnă etc. ♦ Platformă (care ține loc de acoperiș plan) deasupra unei case. 2. (Geol.) Sistem de suprafețe plane, în formă de trepte, situate în lungul cursului unui râu, al malurilor mării etc. ♦ Suprafață plană amenajată pe o ridicătură de teren (de obicei în parcuri și în grădini), care folosește ca loc de plimbare. [< fr. terrasse].

TERÁSĂ s. f. 1. construcție deschisă, anexă la o clădire (la parter sau la etaj), pentru odihnă etc. ◊ platformă (acoperiș plan) deasupra unei case. 2. sistem de suprafețe plane, în trepte, situate în lungul cursului unui râu, la malul mării etc. ◊ suprafață plană amenajată pe o ridicătură de teren (în parcuri sau grădini), ca loc de plimbare. ◊ porțiune de trotuar în fața unei cafenele sau a unui restaurant unde sunt așezate mese pentru consumatori. (< fr. terrasse, germ. Terrasse)

terásă (-se), s. f. – 1. Taluz, platformă. – 2. Balcon, pridvor, foișor. – Mr. tărață. Fr. terrase, în mr. din it. terrazza, cf. ngr. τεράτσα.

*terásă f., pl. e (fr. terrasse, d. terre, pămînt). Înălțătură de pămînt, platformă, prispă lată pavată saŭ pardosită de așezat mese, scaune ș. a. Acoperemînt [!] plan făcut la o casă așa în cît [!] să se poată așeza mese și scaune (ca´n țările calde). Teren natural înălțat și plan. – Și terață (it. terrazza). V. așezătură, podiș, grindiș, verandă.

terásă s. f., g.-d. art. terásei; pl. teráse

TERASÁ, terasez, vb. I. Tranz. A amenaja terasamente pe un teren. – Din fr. terrasser.

TERASÁ vb. I. tr. A executa terasamente, a consolida (cu pământ). [< fr. terrasser].

TERASÁ vb. tr. a executa terasamente, a consolida (cu pământ). (< fr. terrasser)