Toate definitiile

TERITÓRIU, teritorii, s. n. Întindere de pământ delimitată prin granițele unui stat sau ale unei unități administrative și supusă suveranității statului respectiv. – Din lat. territorium, fr. territoire.

TERITÓRIU s. 1. v. loc. 2. v. cuprins. 3. pământ, regiune, ţinut. (Se află pe un ~ străin.) 4. v. re-giune. 5. teritoriu extravilan v. extravilan; teritoriu intravilan v. intravilan.

TERITÓRIU s.n. Întindere de pământ (limitată de hotare) care aparține unui stat, unei provincii, unui oraș, unei autorități etc. [Pron. -riu. / < lat. territorium, cf. fr. territoire].

TERITÓRIU s. n. 1. spațiu geografic determinat prezentând o unitate fizică sau politică. ◊ porțiune de pe glob, incluzând uscatul, subsolul, apele și spațiul aerian de deasupra lor, care se află sub suveranitatea deplină și exclusivă a unui stat. 2. spațiu limitat care asigură necesitățile de supraviețuire, alimentare și apărare ale unui animal sau grup de animale. 3. (anat.) ansamblu de organe, mușchi și porțiuni ale pielii în care este distribuit un vas sau un nerv. (< lat. territorium, fr. territoire)

*teritóriŭ n. (lat. territorium). Întindere de pămînt a unuĭ stat, a uneĭ autoritățĭ, a uneĭ jurisdicțiunĭ: teritoriu Româniiĭ, al unuĭ corp de armată, al unuĭ județ, al unuĭ oraș. Adv. Din punct de vedere teritorial.

teritóriu [riu pron. riu] s. n., art. teritóriul; pl. teritórii, art. teritóriile (-ri-i-)