Toate definitiile

TERMINÁȚIE, terminații, s. f. 1. Parte terminală a unui lucru. 2. Sunet sau grup de sunete care se află la sfârșitul unui cuvânt; terminare (2). ♦ (Rar) Desinență. – Din lat. terminatio.

TERMINÁŢIE s. v. desinenţă.

TERMINÁȚIE s.f. 1. Partea terminală a unui lucru. 2. (Lingv.) Sunet (sau grup de sunete) care se află la sfârșitul unui cuvânt. ♦ (Rar) Desinență. [Gen. -iei. / cf. lat. terminatio, fr. terminaison].

TERMINÁȚIE s. f. 1. partea terminală a unui lucru. 2. (lingv.) sunet care se află la sfârșitul unui cuvânt. ◊ (rar) desinență. 3. (muz.) concluzie melodică. (< lat. terminatio)

*terminațiúne f. (lat. terminátio, -ónis). Gram. Desinență, ultima parte a uneĭ vorbe, sufix: -an e o terminațiune augmentativă: bețiv-an. – Și -áție.

termináție (-ți-e) s. f., art. termináția (-ți-a), g.-d. art. termináției; pl. termináții, art. termináțiile (-ți-i-)