Toate definitiile

TESTÁ¹, testez, vb. I. Tranz. A da dispoziții prin testament cu privire la transmiterea unor bunuri materiale; a lăsa ceva prin testament. – Din fr. tester, lat. testari.

TESTÁ², testez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva unui test¹; a face un test¹. – Din fr. tester.

TESTÁ vb. (JUR.) 1. a lega, (înv., în Transilv.) a testălui. (A ~ cuiva un bun.) 2. a lăsa. (A ~ ceva unor succesori.)

TESTÁ¹ vb. I. tr. A face un testament; a lăsa ceva prin testament. [< fr. tester, cf. lat. testari].

TESTÁ² vb. I. tr. A supune unui test¹. ♦ A încerca, a proba. [< fr. tester].

TESTÁ¹ vb. I. tr. a lăsa prin testament. II. intr. a face un testament. (< fr. tester, lat. testari)

TESTÁ² vb. tr. 1. a supune unui test¹, a încerca, a proba. 2. (med.) a cerceta printr-un test¹ (2). (< fr. tester)

*testéz v. intr. (lat. testari, fr. tester). Îmĭ fac testamentu.

testá (a ~) vb., ind. prez. 3 testeáză