Toate definitiile
VECHIUL TESTAMÉNT s. (BIS.) (înv.) palie.
TESTAMÉNT, testamente, s. n. 1. Act juridic unilateral, revocabil cât timp testatorul este în viață, prin care cineva își exprimă dorințele ce urmează a-i fi împlinite după moarte, mai cu seamă în legătură cu transmiterea averii sale. ◊ Testament olograf = testament scris în întregime, datat și semnat de testator. Testament autentic = testament întocmit de către un funcționar de stat, cu formalitățile cerute de lege. 2. (În sintagmele) Vechiul Testament = parte a Bibliei cuprinzând textele referitoare la credințele religioase și la viața poporului evreu (până la nașterea lui Cristos). Noul Testament = parte a Bibliei cuprinzând Evangheliile și alte scrieri religioase (de după nașterea lui Cristos). – Din lat. testamentum, fr. testament.
TESTAMÉNT s. (JUR.) 1. (înv.) diată, tocmeală. (Bun lăsat prin ~.) 2. testament mistic = testament secret; testament secret v. testament mistic.
TESTAMÉNT s. v. lege, legislaţie.
TESTAMÉNT s.n. Act prin care cineva își exprimă ultimele dorințe, dispunând asupra felului cum va fi împărțită averea după moartea sa. [Pl. -te, -turi. / < lat. Testamentum, cf. fr. testament].
TESTAMÉNT s. n. 1. act juridic prin care cineva își exprimă ultimele dorințe, dispunând asupra felului cum va fi împărțită averea după moartea sa. 2. operă tardivă a unui scriitor sau artist, considerată ca ultima expresie a concepțiilor sale estetice ori literare. (< fr. testament, lat. testamentum, germ. Testament)
testamént (-te), s. n. – Act juridic ce cuprinde dorințele cuiva după moarte. Lat. testamentum (sec. XVII). – Der. testa, vb., din fr. tester; testamentar, adj., din fr. testamentaire; testator, adj., din fr. testateur.
*testamént n., pl. e (lat. testamentum, d. testari, a testa). Act autentic pin [!] care spuĭ ce să se facă cu averea ta după moartea ta. (Cînd e scris, datat și iscălit de tine, se numește olograf; cînd e primit în prezența judecătoruluĭ și marturilor [!], se numește public saŭ autentic; cînd e predat judecătoruluĭ în plic închis și sigilat, se numește mistic). Vechĭu Testament, cărțile sfinte din ainte [!] de Hristos (Pentateucu, Profețiĭ și Agiografiĭ); Noul Testament, cărțile sfinte de după Hristos (Evangheliile, Actele Apostolilor, Epistolele și Apocalipsu). V. biblie, diată.
testamént s. n., pl. testaménte
Nóul Testamént (parte a Bibliei) s. propriu n.
TESTAMÉNT s. n. 1. act juridic prin care cineva își exprimă ultimele dorințe, dispunând asupra felului cum va fi împărțită averea după moartea sa. 2. operă tardivă a unui scriitor sau artist, considerată ca ultima expresie a concepțiilor sale estetice ori literare. (< fr. testament, lat. testamentum, germ. Testament)
TESTAMÉNT s.n. Act prin care cineva își exprimă ultimele dorințe, dispunând asupra felului cum va fi împărțită averea după moartea sa. [Pl. -te, -turi. / < lat. Testamentum, cf. fr. testament].
TESTAMÉNT s. (JUR.) 1. (înv.) diată, tocmeală. (Bun lăsat prin ~.) 2. testament mistic = testament secret; testament secret v. testament mistic.
TESTAMÉNT s. v. lege, legislaţie.
VECHIUL TESTAMÉNT s. (BIS.) (înv.) palie.