Toate definitiile

TÉZĂ, teze, s. f. 1. Afirmație expusă și susținută într-o discuție; idee principală dezvoltată și demonstrată într-o operă, într-o cuvântare etc. ◊ Loc. adv. (Înv.) În teză generală = în general. ♦ (Fil.) Idee, propoziție care formează primul termen al unei antonimii (în filozofiile raționaliste de tip kantian) sau al unei contradicții de tip dialectic (în filozofiile hegeliană și marxistă). 2. Lucrare scrisă, făcută de elevi în clasă sub supravegherea profesorului, la sfârșitul unei perioade de studiu sau la un examen. ◊ Teză de licență (sau doctorat) = lucrare științifică prezentată de un candidat pentru obținerea titlului de licențiat (sau de doctor în științe). – Din fr. thèse, lat. thesis.

TÉZĂ s. 1. v. concepţie. 2. (în logica simbolică) teză logică, tautologie, expresie identic-adevărată, expresie validă, lege logică.

TÉZĂ s.f. 1. Afirmație, propoziție care trebuie demonstrată. ♦ Susținere; idee principală dezvoltată într-o scriere oarecare, într-o cuvântare. 2. (În filozofia lui Hegel) Prima etapă a triadei, care este negată de antiteză (3) [în DN]. 3. Lucrare scrisă, trimestrială, semestrială etc. dată de elevi în clasă în prezența profesorilor. ♦ Lucrare scrisă, făcută în vederea susținerii unui examen de licență, de doctorat etc. [< fr. thèse, cf. lat., gr. thesis].

TÉZĂ¹ s. f. 1. afirmație expusă și susținută într-o discuție; idee principală dezvoltată într-o scriere, într-o cuvântare. 2. idee, concepție, teorie prestabilită în care un artist încadrează forțat elementele realității. ◊ (la Hegel) prima etapă a triadei, care este negată de antiteză (2). 3. lucrare scrisă, trimestrială, semestrială etc. făcută de elevi în clasă în fața profesorilor. ◊ lucrare științifică prezentată de un candidat pentru obținerea titlului de doctor sau de licență. (< fr. thèse, lat. thesis)

-TÉZĂ² elem. „așezare”, „susținere, prezentare”. (< fr. -thèse, cf. lat., gr. thesis)

téză (-ze), s. f. – Afirmație bazată pe o concepție. Fr. thèse.

*téză f., pl. e (vgr. thésis, punere. V. pros- și sin-teză). Propozițiune (temă) enunțată care trebuĭe susținută: o pĭesă teatrală cu teză. Lucrare scrisă pe lîngă examinu oral saŭ lucrare pe care o fac din cînd în cînd supt [!] pază eleviĭ școalelor secundare ca un fel de examin: a da teză. Subĭect de discusiune publică la universitate: teză de licență, de doctorat. Broșura care conține acest subĭect. În teză generală, vorbind în general. A schimba teza, a schimba chestiunea, starea lucrurilor.

téză s. f., g.-d. art. tézei; pl. téze