Toate definitiile

TICĂÍT², -Ă, ticăiți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Care lucrează încet, fără spor; mocăit. 2. (Pop.) Nenorocit, necăjit; sărman, năpăstuit. – V. ticăi².

TICĂÍT adj. v. mocăit.

TICĂÍT adj. v. biet, nenorocit, nevoiaş, sărac, sărman.

TICĂÍT adj., s. v. abject, infam, josnic, mişel, mizerabil, mârşav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ticălos.

ticăít, -ă adj. Vechĭ. Azĭ vest. Nenorocit: se văĭcărea în sine ticăita de ștucă [!] (VR. 1913, 7-8, 51). Păcătos. Est. Mocoșit, mocăit, încet și prost la lucru.

ticăít¹ (mocăit) adj. m., pl. ticăíți; f. ticăítă, pl. ticăíte

ticăít² (tic-tac) s. n., pl. ticăíturi

TICĂÍT¹, ticăituri, s. n. Faptul de a ticăi¹; bătaie, sunet ritmic al ceasornicului; zvâcnire, palpitare a inimii. – V. ticăi¹.

TICĂÍT s. 1. v. tic-tac. 2. v. palpitaţie.