Toate definitiile

TICĂÍ vb. 1. a tăcăi, a tâcâi. (Ceasul ~.) 2. v. palpita.

TICĂÍ¹, pers. 3 ticăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ceasornice) A emite un sunet ritmic caracteristic în timpul funcționării; a face tic-tac. 2. (Despre inimă) A bate tare (sub efectul unei emoții puternice); a zvâcni, a palpita. – Tic¹ + suf. -ăi.

tícăĭ v. intr. V. tîcîĭ.

tî́cîĭ, a -í v. intr. (d. tîc-tîc). Fam. Fac tîc-tîc: a-țĭ tîcîi inima de frică. – Și tícăĭ (Dolj): le ticăĭa la toțĭ inimile (Doina 2-3, 39). V. bîcîĭ.

ticăí¹ (a ~) (a face tic-tac, a palpita) vb., ind. prez. 3 tícăie, imperf. 3 sg. ticăiá; conj. prez. 3 să tícăie

ticăí² (a ~) (a lucra încet) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăiésc, imperf. 3 sg. ticăiá; conj. prez. 3 să ticăiáscă

TICĂÍ², ticăiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Rar) A lucra încet, fără spor; a se mocăi. – Et. nec.

TICĂÍ vb. v. mocăi.

TICĂÍ vb. v. chinui, frământa, suferi, zbate, zbuciuma, zvârcoli.

ticăĭésc v. intr. (cp. cu chitcăĭesc și cu vsl. tykati, a împunge, a împinge). Est. Fam. Mocoșesc, lucrez prea încet și prost. V. refl. Nu te maĭ ticăi atîta ! Munt. Mă văĭet.