Toate definitiile

TÍHNĂ, tihne, s. f. Liniște deplină, pace, tihnire; viață liniștită, lipsită de griji; odihnă, repaus. ♦ (Înv.) Mulțumire, satisfacție. [Var.: (pop.) tícnă s. f.] – Din tihni (derivat regresiv).

TÍHNĂ s. 1. v. astâmpăr. 2. linişte, pace, (înv.) isihie. (O viaţă plină de ~.) 3. linişte, pace, răgaz. (N-are o clipă de ~.) 4. comoditate, confort, linişte. (~ vieţii lui a fost tulburată.)

Tihnă ≠ larmă, vacarm, zbucium

tíhnă f., pl. e (d. tihnesc). Liniște, odihnă, mulțămire [!]: cu judecata asta nu maĭ am tihnă. În tihnă, în liniște sufletească, în voĭe, după plac: a trăi în tihnă. – Și ticnă (Mold.) și tignă (Trans.).

!tíhnă s. f., g.-d. art. tíhnei; pl. tíhne