Toate definitiile

TINDÉCHE, tindechi, s. f. Bucată îngustă de lemn sau de oțel, cu dinți la ambele capete, cu ajutorul căreia se ține întinsă pânza la război când se țese manual. ♦ Mecanism bazat pe o serie de rotițe, cu care se întinde pânza în lățime la războaiele mecanice. – Lat. tendicula.

TINDÉCHE s. (TEHN.) (reg.) colţar, măieţ, măiug, mâţă, tandaluţă, zimţar, zimţi (pl.). (~ la războiul de ţesut.)

TINDÉCHE s. v. cocârlă, schimbătoare.

tindéche (-chi), s. f. – Stinghie care ține pînza întinsă la războiul de țesut țărănesc. – Var. tindeică. Banat tinzaică, Olt. tindec. Megl. (s)tindecl’ă. Lat. tendĭcŭla (Pușcariu 1738; REW 8641), cf. friul. tendela, prov. endiyo. Der. directă de la tinde (Pascu, Suf., 237; Iordan, Dift., 158), este mai puțin probabilă.

tindéche f. (lat. tendĭcŭla, capcană, la pl. „prăjinĭ de întins rufele”. Cp. cu ureche, rîdiche). O vergea de lemn orĭ de fer [!] care are zimțĭ la capete și cu care se întinde pînza la țesut. – În Trans. și tindeĭcă, pl. ĭ, și timbeĭche. În Mold. nord zimțar.

tindéche s. f., art. tindéchea, g.-d. art. tindéchii; pl. tindéchi