Toate definitiile
ŢIPAR-DE-MÁRE s. v. ştiucă-de-mare, zărgan.
ȚIPÁR, țipari, s. m. Pește de apă dulce stătătoare, cu corpul lung și subțire, aproape cilindric, acoperit cu solzi mărunți și cu un strat de mucus, cu mustăți la gură, întrebuințat mai mult ca nadă; chișcar (Misgurnus fossilis). – Et. nec. Cf. țipa2.
ŢIPÁR s. (IHT.; Misgumus fossilis) (pop.) chişcar, (reg.) şerpar, (pdn Mold.) şarpe.
ŢIPÁR s. v. anghilă.
țipár, țipári, s.m. (reg.) ardei iute; țipoi.
țipár m. (cp. cu țip). Anghilă, un pește care seamănă a șarpe și care chear [!] se maĭ numește și șerpar (cobítis fóssilis). V. vîrlan.
TIPÁR, tipare, s. n. 1. Ansamblul operațiilor de tipărire a unui text; tehnica, meșteșugul de a tipări; ansamblul mijloacelor tehnice prin care se imprimă un text. ◊ Tipar adânc = calcografie (1). Tipar înalt = metodă de tipărire cu forme de tipar în relief. ◊ Expr. A da (ceva) la tipar = a preda (o lucrare) spre publicare. (A fi sau a se afla) sub tipar = (a fi sau a se afla) în pregătire la tipografie pentru a apărea, (a fi sau a se afla) în curs de tipărire. 2. Model, prototip după care se confecționează sau se toarnă diferite obiecte. ♦ Fig. Clișeu, șablon. ♦ Ștanță pentru baterea monedelor. ♦ Cofraj. 3. (Înv.) Urmă, întipărire. – Din sl. tiparŭ.
TIPÁR s. 1. v. tipărire. 2. (TIPOGR.) (înv.) stambă. (A da la ~.) 3. (TIPOGR.) tipar adânc v. calcografie; tipar înalt = pantografie. 4. v. zaţ. 5. v. presă. 6. v. ştanţă. 7. v. urmă. 8. v. şablon. 9. v. calapod. 10. (rar) patron. (~ pentru un obiect de îmbrăcăminte.) 11. model, prototip. tip. (A construit templul după ~ele greceşti.) 12. model, (înv.) izvod. (Un ~ de scrisoare.) 13. v. cofraj. 14. v. formă. 15. tipar metalic v. cochilă.
TIPÁR s. v. ciubuc, ciubucar, clişeu, imprimerie, lambar, lămbuitor, loc comun, tipografie.
tipár (-re), s. n. – 1. Formă, matrice. – 2. Etalon, șablon. – 3. Model, formă. – 4. Urmă, amprentă. – 5. Tipografie, presă tipografică. – 6. Imprimare, publicație. Mgr. τυπάριον (Cihac, II, 707; Murnu 56), cf. sl. tiparŭ (Conev 114). – Der. tipări, vb. (a reproduce, a imprima, a publica, a da formă, a modela); tipăreală, s. f. (imprimare, munca de tipar); tipăritură, s. f. (publicație); tiparnă, s. f. (înv., tipografie), din sl. tiparĭnŭ, cultism; tiparnic, adj. (tipărit; de tipar, tipografic), înv.; tiparniță, s. f. (tipar, tipografie), înv.; întipări, vb. (a imprima); retipări, vb. (a reimprima).
tipár n., pl. e (mgr. typárion, d. týpos, tip; vsl. tiparŭ). Formă, model, tip după care se reproduc altele. (De ex.: un desemn [!], o croĭală făcută din hîrtie, o întipărire în gips orĭ în metal ca să tornĭ acolo alt material și să ĭasă tot obĭecte de aceĭașĭ formă: tipar de fabricat banĭ, de turnat gloanțe, litere tipografice ș. a.). Arta de a tipări, de a reproduce paginĭ scrise: invențiunea tiparuluĭ se datorește luĭ Gutenberg. Presa (ziarele, revistele și cărțile): se abuzează de libertatea tiparuluĭ. Bun de tipar, bun de tipărit, de dat la mașina tipografică. A da la tipar, a tipări (V. stambă [!]). Greșelĭ de tipar, greșelĭ de tipărire. Fig. Formă, tip: urît tipar de om !