Toate definitiile

TITULATÚRĂ, titulaturi, s. f. 1. Modul de a se intitula al cuiva sau a ceva. 2. Totalitatea titlurilor pe care are dreptul să le poarte o persoană, o instituție etc. – Din fr. titulature.

TITULATÚRĂ s. v. denumire, nume, numire.

TITULATÚRĂ s.f. 1. Mod de a (se) intitula. 2. Totalitatea titlurilor pe care are dreptul să le poarte cineva; titlu (1). [< germ. Titulatur].

TITULATÚRĂ s. f. mod de a (se) intitula; totalitatea titlurilor pe care le are o persoană, o lucrare etc. (< fr. titulature, germ. Titulatur)

*titulatúră f., pl. ĭ (germ. titulatur. Cp. cu claviatură). Întitulare, modu de a se întitula: titulatura împăratuluĭ Austriiĭ era foarte lungă.

titulatúră s. f., g.-d. art. titulatúrii; pl. titulatúri