Toate definitiile

TREASC, treascuri, s. n. Tun mic, primitiv, folosit în trecut pentru a produce focuri de artificii sau pocnituri la petreceri, la serbări etc.; piuă. – Din sl. trĕskŭ.

TREASC s. v. piuă.

treasc, treáscuri, s.n. (înv.) 1. tun mic, primitiv, pentru producerea focurilor de artificii la serbări. 2. veselie. 3. ogrinji, gunoi.

treásc s. n., pl. treáscuri

treasc (ea dift.) n., pl. urĭ (vsl. trĭeskŭ, pîrîĭală, tunet; bg. sîrb. treska, așchie, gălăgie. V. trosc). Ban. Mortier de produs detunăturĭ la sărbărĭ [!]. Trans. (Cjb.). Veselie zgomotoasă. Olt. Munt. vest. Colb orĭ gunoaĭe din scuturătură, din fîn orĭ din paĭe (Boc. și rev. I. Crg. 9, 126).