Toate definitiile

TREBUÍ, pers. 3 trebuie, vb. IV. 1. Intranz. A avea nevoie (de ceva); a fi nevoie (de ceva). ◊ Loc. adv. Cum trebuie = așa cum se cuvine, cum se cade; bine. ◊ Expr. Așa-ți trebuie! = așa ți se cuvine, așa meriți. Atâta i-a trebuit (ca să...) = asta a așteptat (ca să...) 2. Tranz. unipers. și impers. Este necesar să..., este obligatoriu să..., se cere (neapărat) să... 3. Tranz. unipers. și impers. A fi probabil sau posibil, a se putea presupune. [Prez. ind. pers. 1 sg.: (rar) trébui și trebuiésc] – Din sl. trĕbovati.

TREBUÍ vb. 1. v. cuveni. 2. a se cădea, a se cere, a se cuveni, a se impune, (înv. şi pop.) a căuta. (~ să procedăm astfel ...) 3. a fi, a urma. (Când va ~ să plec ...) 4. a avea. (~ să mai fac un singur pas.)

trebuí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trébuie, imperf. 3 sg. trebuiá, 3 pl. trebuiáu, viit. 3 pl. vor trebuí; conj. prez. 3 să trebuiáscă

trébuĭe (rar -ĭéște), a -í v. impers. (vsl. triebovati, a trebui, d. trĭebŭ, necesar; sîrb. trebati, drebováti, rus. trébovatĭ). E necesar, e de nevoĭe: trebuĭe să facĭ așa. Se cuvine, merită: așa-ĭ trebuĭe hoțuluĭ. A-țĭ trebui, 1. a avea nevoĭe: îmĭ trebuĭe un topor, 2. a ți se cuveni, a merita: îțĭ trebuĭe o bătaĭe în cît [!] să rămîĭ lat ! Trebuĭe să (în Munt. Trans. trebuĭe că), probabil că, de sigur [!] că: trebuĭe să fi ploŭat (în Munt. Trans. trebuĭe că a ploŭat) undeva dacă e așa de răcoare. – În Ban. trăbuĭe. În Ps. S. 15, 2, „a cere”: burătățile [!] (bunătățile) mele nu trebuĭeștĭ [!].