Toate definitiile

TREBUÍNȚĂ, trebuințe, s. f. 1. Nevoie, necesitate. ◊ Loc. adj., adv. De trebuință = folositor, necesar, util; trebuincios. ◊ Expr. Îmi face trebuință (sau am trebuință de...) = îmi este necesar, îmi trebuie... ♦ Interes. 2. (Ieșit din uz) Treabă, afacere, chestiune. – Trebui + suf. -ință.

TREBUÍNŢĂ s. 1. v. utilitate. 2. necesitate, nevoie, (înv. şi pop.) treabă, (înv. şi reg.) lipsă. (Material didactic pentru ~ele şcolii generale.) 3. v. cerinţă. 4. cerinţă, exigenţă, imperativ, necesitate, nevoie, obligaţie, pretenţie.

trebuínță s. f., g.-d. art. trebuínței; pl. trebuínțe

trebuínță f., pl. e (d. a trebui). Necesitate, nevoĭe: lemne pentru trebuință (saŭ trebuințele) caseĭ.