Toate definitiile

TRÓMPĂ, trompe, s. f. 1. Excrescență cărnoasă în formă de tub, care prelungește nasul la elefant, la tapir etc. și care servește la pipăit și la apucat. ♦ Prelungire a capului sau a gurii la unele animale nevertebrate (care servește la supt). 2. Canal prin care se elimină ovulele formate în ovar. 3. (În sintagma) Trompa lui Eustache = canal interior al urechii, care face legătura între timpan și faringe. 4. Aparat folosit pentru ventilarea sau evacuarea gazelor dintr-un recipient, dintr-o încăpere etc., pentru a realiza un vid. 5. Element de construcție în formă de boltă trunchiată, înlesnind de obicei trecerea de la un plan pătrat la un plan poligonal sau circular. – Din fr. trompe.

TRÓMPĂ s. (ANAT.) trompa lui Eustache = salpinge. (~ uneşte urechea medie cu fosele nazale); trompă uterină = oviduct, salpinge. (~ face legătura între ovar şi uter.)

TRÓMPĂ s. v. corn, goarnă, trâmbiţă, trompetă.

TRÓMPĂ s.f. 1. Prelungire cărnoasă în formă de tub a nasului unor animale ca elefantul, tapirul etc. ♦ Organ în formă de tub, adaptat pentru supt, la unele insecte. ♦ Conductă, canal prin care se elimină celulele sexuale formate în ovar; oviduct. ♦ Trompa lui Eustache = canal interior al urechii care face legătura între timpan și faringe. 2. (Tehn.) Aparat folosit pentru evacuarea gazelor dintr-un recipient. 3. (Arhit.) Element de construcție, în formă de boltă trunchiată, înlesnind de obicei trecerea de la un plan pătrat la un plan octogonal. [< fr. trompe, cf. germ. Trumpa].

TRÓMPĂ s. f. 1. prelungire cărnoasă a nasului la elefant, tapir etc., pentru prinderea hranei și pentru apărare. ◊ organ adaptat pentru supt, la unele insecte. 2. canal prin care se elimină celulele sexuale formate în ovar; oviduct; salpinx. ♦ ă lui Eustache = canal interior al urechii între timpan și faringe. 3. (tehn.) carcasă metalică în care se montează lagărele unui arbore. ◊ aparat de laborator, din sticlă, pentru evacuarea aerului dintr-un recipient. 4. (arhit.) boltă de colț în consolă pentru susținerea unui element în relief față de planul fațadei. ◊ element de construcție, boltă trunchiată, înlesnind trecerea de la un plan pătrat la unul octogonal. (< fr. trompe)

trómpă (organ) s. f., g.-d. art. trómpei; pl. trómpe

*trómpă f., pl. e (fr. trompe, d. vgerm. trumpe. V. trombă). Trompetă, trîmbiță (Rar). Trombă, proboscidă, bot (la elefant și la insecte). Arh. Boltă truncheată. Anat. Un conduct interior al urechiĭ. Trompa luĭ Eustațiŭ, un canal p. aer între gură și timpan.