Toate definitiile

tronc interj. – Exprimă surpriza și mirarea. Creație expresivă, cf. bo(n)c, tranc, trosc. – Der. troncan, s. m. (băiat robust); troncăni, vb. (a trăncăni, a flecări), cf. trăncăni; troncănit, s. n. (pălăvrăgeală); troncăt (var. troncot), s. n. (huruit). Cf. hodoronc-tronc.

HODORÓNC-TRÓNC interj. Exclamație folosită când cineva face un lucru nepotrivit, neașteptat sau când spune o vorbă deplasată. – Hodoronc + tronc.

TRONC interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o ciocănire, de o cădere, de trântirea unui lucru etc. ◊ Expr. A-i cădea cuiva (cu) tronc (la inimă) = a-i deveni cuiva drag dintr-o dată; a îndrăgi (pe neașteptate). ♦ Exclamație care exprimă surpriza în fața unui lucru neașteptat sau a unei situații neprevăzute. ◊ Expr. (Fam.) Tronc, Marghioalo, se spune când cineva face sau spune ceva nepotrivit cu situația în care se găsește. – Onomatopee.

TRONC interj. zdup! (~! cu sticla de pământ.)

TRONC s. n. (anat.) 1. corpul uman sau animal considerat fără cap și membre; trunchi. 2. nume dat unor vase și nervi care, după un scurt traiect, se divid în ramuri terminale. (< fr. tronc, lat. truncus)

hodorónc saŭ hodorónc trónc (d. a hodorogi și infl. de tronc) interj. care arată căderea unuĭ lucru greŭ care se rostogolește: De odată aud „hodoronc tronc”! Ce era? Căzuse dulapu cu toate oalele! Arată și surpriza din cauza uneĭ vorbe nepotrivite, ca și tronc singur: Hodoronc tronc! Mult te-aĭ gîndit pîn´aĭ vorbit? S. n. Hodorogeală, flecărire continuă: a o duce tot într´un hodoronc.

tronc interj.

tronc, interj. care arată surpriza cînd unu vine c´o ideĭe saŭ c´o vorbă curioasă și neașteptată: Tronc ! (saŭ hodoronc-tronc saŭ tronc, Mărico !). Da de unde țĭ-a maĭ trăsnit și asta pin [!] cap ?! Tronc (saŭ hodoronc-tronc) și el cu gustu luĭ ! A-țĭ cădea cineva tronc (saŭ cu tronc) la inimă.

hodorónc-trónc interj.