Toate definitiile

TÂNJÁLĂ, tânjeli, s. f. Un fel de proțap care se folosește pentru a prinde a doua pereche de vite în jug, pentru a lega de jug uneltele agricole cu tracțiune animală sau pentru a transporta greutăți mari. ◊ Expr. A se lăsa pe tânjală = a) (despre animale de tracțiune) a trage foarte încet (sprijinindu-se pe tânjală); b) (despre oameni) a lucra încet, cu lene; a neglija sau a amâna lucrul. – Et. nec.

TÂNJÁLĂ s. (TEHN.) (reg.) prigon, tânjel, (Mold.) tânjălău, tânjelar. (~ la car.)

TÂNJÁLĂ s. v. iapă, oişte, proţap.

tînjálă (-jéli), s. f. – 1. Oiște de căruță care se adaugă cînd se folosește un alt atelaj sau pereche de boi. – 2. Oiște care unește jugul la povara trasă pe boroană. Sl. tęžalo (Cihac, II, 411; Ivănescu, BF, VI, 104). – Der. tînjelar, s. n. (oiște atașată); tînjeluță, s. f. (furca terminală a oiștei sau oiștea atașată).

tînjálă f., pl. e (vsl. tenžalo, d. tenžiti, a trage, a tîrî. V. potîng, stejesc, stînjinesc). Prăjina cu care se prelungește proțapu (de care se leagă pintr´o [!] cîrceĭe) cînd vreĭ să´njugĭ maĭ mult de cît [!] doĭ boĭ. Prăjina care, fiind înțepenită´n jug, servește la tîrît o căpiță, o grapă, un tăvăluc, un plug ș. a. Fig. A te lăsa pe tînjală, a te lenevi, a´ncepe să lucrezĭ maĭ alene. V. rudă 2.

tânjálă s. f., g.-d. art. tânjélii; pl. tânjéli