Toate definitiile

TĂBĂCÍT¹ s. n. Tăbăcire. – V. tăbăci.

TĂBĂCÍT², -Ă, tăbăciți, -te, adj. (Despre piele) Care a fost transformat, cu ajutorul tananților, într-un produs moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent la uzură. ♦ Fig. (Despre pielea sau trupul omului) Ars de soare și de vânt; bătătorit de muncă; bătucit, înăsprit. – V. tăbăci.

TĂBĂCÍT adj. argăsit, (reg.) cruşit, (Mold., Bucov. şi Transilv.) dubit. (Piei ~.)

TĂBĂCÍT s. v. tăbăcire.

tăbăcít s. n.