Toate definitiile

TĂCIÚNE, tăciuni, s. m. 1. Rămășiță dintr-o bucată de lemn care a ars incomplet; cărbune sau lemn în faza de ardere fără flacără. ◊ Expr. A nu avea nici tăciune în vatră = a fi foarte sărac. Nu-i ard (nici) tăciunii în vatră, se spune despre un om (sărac) căruia îi merge prost în toate, care nu izbutește nimic. 2. Boală a plantelor (cerealiere) provocată de o ciupercă parazită care se manifestă prin distrugerea totală sau parțială a părților atacate și prin apariția în locul acestora a unei pulberi de culoare neagră; cărbune. – Din lat. *titio, -onis.

TĂCIÚNE s. 1. cărbune. (Lemnul aprins s-a făcut ~.) 2. (FITOP.) cărbune. (Plantă atacată de ~.)

TĂCIÚNE s. v. mălură.

tăciúne (-ni), s. m. – 1. Lemn ars pe jumătate. – 2. Mălură (Ustilago carbo). – Mr. tăciune, tucine, megl. tăciuni. Lat. tĭtĭōnem (Pușcariu 1709; REW 8758), cf. it. tizzone, prov., cat. tizó, fr. tison, sp. tizón, port. tição. Pentru sensul 2, cf. calabr. tizzune, sp. tizón și fr. charbon, it. carbone. Numele de tăciune pentru planta iarba lui Tatin (Symphitum officinale, cf. Bogrea, Dacor., I, 338) nu pare frecvent și nici corect. – Der. tăciuna, vb. refl. (a crește tăciunele); tăciunos, adj. (cu tăciune; ars, carbonizat).

tăcĭúne f. (lat. *tĭtio, cl. titio, -ónis, id.; it. tizzone, neap. tessone, pv. tizo, fr. tison, sp. tizon, pg. tiçăo). Lemnu ars care nu s´a prefăcut încă în cărbune. Fig. Iron. Tăcĭune acoperit, om ipocrit, maĭ ales care face dragoste pe ascuns. Agr. O boală molipsitoare a grînelor (numită și cărbune, după fr. charbon) în care unele organe-s mîncate de un praf negru saŭ cafeniŭ (ustilágo máydis). – În Dor. Vs. și tecĭune. V. mălură.

tăciúne s. m., pl. tăciúni