Toate definitiile

TĂMÂÍȚĂ, tămâițe, s. f. Nume dat mai multor plante; a) plantă erbacee cu miros aromatic puternic și cu flori verzui dispuse într-un ciorchine la vârful tulpinii (Chenopodium ambrosioides); b) plantă cu flori verzi-gălbui, cu miros pătrunzător (Chenopodium botrys). ◊ Compus: tămâiță-de-câmp = plantă erbacee păroasă, cu flori galbene (Ajuga chamaepytis). – Tămâie + suf. -iță.

TĂMÂÍŢĂ s. (BOT.) 1. (Chenopodium botrys) (reg.) izmă, studeniţă, tămâioară, tămâioasă, vineriţă, peliniţă-grecească, smirnă-de-grădină. 2. (Cheno-podium ambrosioides) (reg.) tămâioară, ţifroş. 3. tămâiţă-de-câmp (Ajuga chamaepytis) = (reg.) rută-sălbatică, vineriţă-galbenă.

TĂMÂÍŢĂ s. v. spanac-porcesc, vineriţă.

tămîíță f., pl. e (d. tămîĭe). Lavrentină vinerița, o plantă erbacee labiată (ajúga réptans). O plantă chenopodiacee (chenopódium) numită și studeniță.

tămâíță s. f., g.-d. art. tămâíței; pl. tămâíțe

!tămâíță-de-cấmp (plantă) s. f., g.-d. art. tămâíței-de-cấmp; pl. tămâíțe-de-cấmp