Toate definitiile

TĂRĂBOÁNȚĂ, tărăboanțe, s. f. (Pop.) Roabă. – Din magh. torbonca.

TĂRĂBOÁNŢĂ s. v. roabă.

tărăboánță, tărăboánțe, s.f. (pop.) 1. roabă. 2. cotigă. 3. om lăudăros, palavragiu.

tărăboánță (-țe), s. f. – Roabă. Mag. tarbonca, torbonca (Cihac, II, 531; Scriban, Arhiva, XXX, 285; Gáldi, Dict., 163). – Der. tărăbonțaș (var. tărăbunțaș), s. m. (cărător cu roaba la minele de sare).

roábă f., pl. e (d. rob, ca și sîrb. raba, cu acelașĭ înț.). Un fel de căruță cu o roată saŭ cu doŭă care servește la dus greutățĭ pe micĭ distanțe împingînd-o cu cele doŭă mînere pe care le are. – În nord tărăboanță.

tărăboánță (oa dift.) f., pl. e (ung. torbonca, torgonca, tărăboanță, rudă cu targă). Nord. Roabă. – Și tarab- și torob-. V. patașcă.

tărăboánță (pop.) s. f., g.-d. art. tărăboánței; pl. tărăboánțe

taraboánță, V. tărăboánță.

tărăboánță (oa dift.) f., pl. e (ung. torbonca, torgonca, tărăboanță, rudă cu targă). Nord. Roabă. – Și tarab- și torob-. V. patașcă.