Toate definitiile
TĂÚN, tăuni, s. m. Nume generic dat unor insecte diptere asemănătoare cu muștele, de culoare brună, cu pete gălbui pe pântece, ale căror femele înțeapă vitele și omul pentru a se hrăni cu sângele lor, transmițând totodată boli virotice și bacteriene. ♦ Expr. A fugi ca tăunul cu paiul = a fugi foarte repede. [Var.: tăúne s. m.] – Lat. *tabo, -onis (= tabanus).
TĂÚN s. (ENTOM.; Tabanus bovinus) (înv. şi reg.) sclepţ, streche, bondar, bonzar, bonzălău, muscă-de-bâzdărat, muscă-mărhască, muscă-oarbă, muscă-tăună.
TĂÚN s. v. bărzăun, gărgăun, musca-calului.
tăún (-ni), s. m. – Trîntor (Tabanus bovinus). – Var. tăune. Mr. tăun, megl. tăun. Lat. tăbānus, prin intermediul unei forme vulgare *tăbǒnem (Diez, I, 406; Pușcariu 1720; REW 8507; Tiktin; Meyer-Lübke, Dacor., III, 643; Graur, BL, V, 114) sau mai probabil direct din forma clasică, printr-un intermediar *tăîn, modificat ca *înăîntru › înăuntru.
tăún m. (lat. pop. *tabo, tabónis, cl. tabánus, tăun; it. tafáno, pv. tavan, fr. taon, pg. tavâo). Un fel de muscă mare (cafenie negricĭoasă cu ochĭ verzĭ) care suge sîngele vitelor (tabánus bovinus). V. streche.