Toate definitiile

TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs. 2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l și târându-l pe jos. 3. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. 4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti.

TĂVĂLÍ vb. 1. a (se) rostogoli. (Se înşfacă de păr şi se ~ prin iarbă.) 2. a se zvârcoli. (Se ~ pe jos, de durere.) 3. v. culca.

TĂVĂLÍ vb. v. jegoşi, mânji, murdări, păta.

tăvălésc v. tr. (tă ca´n tămînjesc și vsl. valiti, a rostogoli. Cp. și cu sîrb. tavoljiti, a trăi greŭ. V. val 1). Rostogolesc (Vechĭ). Tîrăsc, învîrtesc (pin [!] colb, pin noroĭ, pin zahăr pisat). Murdăresc, mînjesc: a-țĭ tăvăli haĭnele. Fig. Înjosesc: a-țĭ tăvăli talentu. V. refl. Porcu se tăvălește pin noroĭ. A te tăvăli de rîs, a leșina de rîs, a nu maĭ putea de rîs. Fig. A te tăvăli în mocirlă, a te înjosi în vițiŭ, a te băga într´o societate de oamenĭ compromișĭ.

tăvălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălésc, imperf. 3 sg. tăvăleá; conj. prez. 3 să tăvăleáscă