Toate definitiile

UCENICÍ, ucenicesc, vb. IV. Intranz. A învăța o meserie lucrând, activând pe lângă un meșter sau, p. gener., pe lângă o persoană pricepută; a lucra, a învața ca ucenic. – Din ucenic.

ucenicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ucenicésc, imperf. 3 sg. uceniceá; conj. prez. 3 să uceniceáscă

ucenicésc v. intr. Lucrez ca ucenic.