Toate definitiile

UCENICÍE, ucenicii, s. f. Faptul de a lucra ca ucenic; starea, calitatea, ocupația de ucenic; timpul petrecut de cineva ca ucenic. ♦ P. gener. Formare, instruire a cuiva într-un anumit domeniu. – Ucenic + suf. -ie.

ucenicíe s. f., art. ucenicía, g.-d. art. ucenicíei; pl. ucenicíi, art. ucenicíile

ucenicíe f. (d. ucenic). Starea de ucenic. Timpu cît eștĭ ucenic.