Toate definitiile

VAGABONDÁJ s. n. Vagabondare; starea celui care vagabondează. ♦ Infracțiune comisă de omul capabil de muncă ce refuză să exercite o ocupație, fără domiciliu stabil și lipsit de mijloace cinstite de trai. – Din fr. vagabondage.

VAGABONDÁJ s. 1. v. hoinăreală. 2. hoinăreală, pribegie, pribegire, vagabondare. (Un ~ din loc în loc.)

VAGABONDÁJ s.n. Vagabondare; starea celui care vagabondează, situația de vagabond. [< fr. vagabondage].

VAGABONDÁJ s. n. vagabondare. ◊ starea celui care vagabondează. (< fr. vagabondage)

vagabondáj s. n., (infracțiuni) pl. vagabondáre

*vagabondáj n., pl. e și urĭ (fr. vagabondage). Iron. Haĭmanalîc, starea celuĭ fără domiciliŭ și fără ocupațiune serioasă: vagabondaju Țiganilor.