Toate definitiile

VERDÉŢURI s. pl. v. zarzavat.

VERDEAŢA-IÉRNII s. v. brăbănoc, merişor, perişor.

VERDEÁȚĂ, (2) verdețuri, s. f. 1. Culoarea verde a vegetației. ♦ (Concr.) Mulțime de frunze, de ramuri, de ierburi verzi. 2. (La sg.) Frunze de pătrunjel, de mărar, de leuștean etc., folosite în alimentație; (la pl.) zarzavaturi, legume (proaspete). 3. Compus: (Bot.) verdeața-zidurilor = nume dat unor specii de alge verzi care cresc pe stânci, pe ziduri umede, pe scoarța arborilor. – Verde + suf. -eață.

VERDEÁŢĂ s. 1. verde, (franţuzism) verdură. (~ ierbii.) 2. v. vegetaţie.

verdeáță s. f., g.-d. art. verdéții; (legume, zarzavaturi) pl. verdéțuri

verdeáță f., pl. ețĭ (d. verde). Coloarea [!] verde: verdele cîmpuluĭ. Ĭarbă, frunze verzĭ, copacĭ: a dormi pe verdeață, o casă ascunsă în verdeață. Legume: a cumpăra verdeață (și verdețurĭ pl. n.: fertură [!] de verdețurĭ).

!verdeáța-zídurilor (plantă) s. f. art., g.-d. art. verdeții-zídurilor