Toate definitiile

VÉSEL, -Ă, veseli, -e, adj. 1. (Despre ființe) Cu voie bună, bine dispus; voios. ♦ (Despre manifestările oamenilor) Care exprimă voie bună, bună dispoziție, voioșie. 2. Care produce veselie, înveselește; desfătător, plăcut. 3. Care se face cu voioșie, cu veselie. – Din sl. veselŭ.

VÉSEL adj. 1. v. glumeţ. 2. v. bucuros. 3. voios, (livr.) jovial, (rar) râzăreţ, râzător, (pop.) tivilichiu, (înv. şi reg.) sămărit, (reg.) chefos, veselos, (Transilv.) vigan, (înv.) libovit, râzăcios, râzând, veget. (O fire ~.) 4. v. amuzant. 5. v. umoristic.

Vesel ≠ abătut, indispus, întristat, posac, posomorât, trist

vésel (-lă), adj. – Bucuros, voios. Sl. veselŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 453), cf. bg. vesel. – Der. veseli (var. înveseli), vb. (a se bine dispune, a se bucura; a se distra, a petrece), din sl. veseliti; veselie, s. f. (voioșie, bună-dispoziție; înv., petrecere veselă), din sl. veselije; (în)veselitor, adj. (care înveselește, voios); veselos (var. veselnic), adj. (voios, amuzant).

vésel adj. m., pl. véseli; f. véselă, pl. vésele

vésel, -ă adj. (vsl. bg. vesel). Nu trist, bucuros, bine dispus: era vesel cînd a auzit c´a cîștigat la loterie. Adv. Cu veselie.