Toate definitiile

VEȘMẤNT, veșminte, s. n. Nume generic pentru un obiect de îmbrăcăminte; (la pl.) totalitatea obiectelor care formează îmbrăcămintea cuiva. ♦ (La pl.) Odăjdii. [Var.: veștmấnt, vestmấnt, vesmấnt s. n.] – Lat. vestimentum.

VEŞMÂNT s. 1. v. haină. 2. (BIS.; la pl.) odăjdii (pl.), (înv.) ornate (pl.). (Preotul s-a îmbrăcat în ~inte.)

veșmînt (-mínte), s. n. – Îmbrăcăminte, odăjdii. – Var. veștmînt, vestmînt. – Mr. visminte, veștemintu, megl. vișmint. Lat. vestῑmentum (Pușcariu 1878; REW 9281), cf. it. vestimento, prov. vestiment, fr. vêtement, cat., sp., port. vestimenta. Prezența lui ș se datorează probabil unei faze intermediare *veștimînt (după Pușcariu, unei contaminări cu învește). – Der. veș(t)mîntărie, s. f. (odaie sau dulap pentru odăjdii, în biserici); înveș(t)mînta, vb. (a îmbrăca).

veșmấnt s. n., pl. veșmínte

veșmî́nt n., pl. inte, vechĭ și urĭ (lat. vestimentum, supt [!] infl. vechĭuluĭ învăsc, a învește, a îmbrăca). Vechĭ. Haĭnă. Azĭ. Haĭnă preuțească în oficiŭ (odăjdiĭ). Fig. Zăpada e veșmîntu ĭerniĭ, frunza a veșmîntu codruluĭ. – Vechĭ și vă-.

VESMẤNT s. n. v. veșmânt.